Alegerea gandurilor
Alegerea pe care o avem de facut, acum si mereu, este intre a sta in drame si povesti, sau a planta in mintea si fiinta noastra ganduri curate, intentii binecuvantate aflate la inaltimea constiintei si sufletului, idei cu care putem construi ceva diferit in viata noastra.
Cu alte cuvinte, creatia vietii sta in gandurile noastre si mai ales in constiinta. Putem alege sa ne razvratim impotriva realitatii prezente, sa imprastiem agresivitate, sa preluam puncte de vedere ale altora, sa ne agatam de orice ocazie de a suferi, sa judecam, sa tot (re)povestim drame, sa ne plangem sau sa recurgem la masuri disperate pe fondul victimizarii.
Sau putem sa acceptam ceea ce suntem si avem, in momentul de fata, ceea ce apare, ceea ce exista in jurul nostru si in lume, iar din spatele emotiei generate de ganduri ostile, adica din spatiul de pace si creativitate al profunzimii fiintei infinite care suntem, sa ne indreptam atentia catre tot ce putem mai frumos, curat, autentic, creativ. Putem acum sa facem un shift in realitate, urmare a unui salt in constiinta. Pentru asta, avem nevoie de o igiena permanenta a mintii, nu doar a corpului. E nevoie sa pastram spatiul mintii curat, sa fim atenti ce ganduri cultivam, ce cuvinte repetam, pentru ca acestea devin comportament, apoi obicei si apoi experiente in realitate.
Comenteaza